fbpx

Implicarea liberalilor în ”Pădurea Domnească” // replică unui deputat-agramat

Ieri seara Ministrul Mediului al Republicii Moldova a scris pe facebook următorul statut:

Așteptăm să aflăm cum a fost la Soroca deși presimt că sunt implicați mai mulți PLDM-ști, comuniști sau socialiști de altfel nu mai scria nimic liberalul Munteanu.

Am întrebat într-un comentariu dacă au fost liberali acolo. A sărit ca ars Ion Apostol, deputat liberal. Iată conversația cu el.

Îmi cer scuze că pun screen-urile, dar așa e mai corect în cazul în care acest agramat se va apuca să mă dea în judecată că l-am făcut agramat 🙂

Și acum trecem la liberalii și vânătoarea de la ”Pădurea Domnească”.

În 2013 erau doi liberali implicați în acest caz.

Ion Lupu

Membru al Partidului Liberal din Moldova (PLM) numit în fruntea Agenției ”Apele Moldovei”. Anume sub conducerea lui s-au întâmplat inundațiile de la Cotul Morii. Asta se întâmpla chiar dacă în iunie 2010 el promitea solemn că așa ceva nu este posibil. Nu a mai fost demis atunci, a plecat pe urmă.

În 2013 era deja șef la ”Moldsilva” când s-a întâmplat tragedia de la Pădurea Domnească. A și participat la vânătoare. S-a lăsat greu demis. Ghimpu nu vroia să plece (oamenii știu ce bani se fac din păduri) dar a fost impus de către opinia publică. Toată isteria că șeful PLM nu știa de Pădurea Domnească lăsați-o într-o parte. Știa el totul.

Între timp pentru a scăpa de justiție Lupu a plecat la PD (trecând și pe la PLR între timp).

Iurie Nastas

Membru de vază al PLM și totodată un important finanțator al partidului. Participant la vânătoarea de la ”Pădurea Domnească”. Ați văzut să ofere vre-un interviu ceva pe tema dată? Eu nu am văzut.

Între timp a consolidat activele cumpărând în totalitate companiile la care activa Sorin Paciu.

Pe protv.md am găsit următoarea secvență: ”Consilierul PL, Iurie Nastas, a confirmat ca a fost la vanatoarea din 23 decembrie. Acesta sustine ca nu a fost martor la tragicul accident, deoarece se afla intr-un alt grup de vanatori.”

Acum să revenim la cele două liste de vânători. Le-am găsit doar pe epresa.md. De pe jurnal.md au dispărut.

Observați și voi probabil că Crețu, cel care este învinuit a trecut ”brusc” dintr-un grup în altul. Dar asta trebuie să o clarifice Procuratura și nu un blogger.

În loc de concluzie

Toți cei care au participat la vânătoarea de la ”Pădurea Domnească” trebuie să răspundă penal pentru tăinuirea faptului. Nu doar membrii sau slugile partidului Democrat dar și cei doi membri ai PLM, unul pentru că a organizat iar altul pentru că a știut dar nu a informat structurile competente.

O săptămână bună să aveți!

Comentarii

comentarii



Nu uitați să urmăriți canalul blogului pe Telegram. Dacă vă e dor de imagini puteți da follow pe Instagram. Iar dacă încă nu ați dat like la pagina de facebook a blogului vă invit să o faceți și pe asta.


So, what do you think ?