Datorită domeniului în care activez, deseori mă întîlnesc cu concursurile făcute de companii/oameni pe Facebook.
Nu vreau să zic că sunt oameni/cantore care rup căpustă de pe asta. 🙂
Cred că aceste concursuri pe Facebook sunt o chestie inutilă din punct de vedere al timpului și a banilor/resurselor investite. Deja mi-e silă de like and share, da like la nu știu cine, dă like la nu știu cui etc.
Huinea toată asta. În țările normale concursuile pe Facebook au o cu totul altă încărcătură sau scop. Ele trebuie să îți aducă pe termen lung sau să fidelizeze un client.
La noi, тупа, să ai câte mai multe like-uri și atât. La noi prin concursuri se vrea să arate artificial că pagina respectivă are o creștere de 150 de abonați în 2 săptămâni.
Mare rahat cu nuci de Macadămia.
Și când vezi că în 80 la sută din cei care DAU LIKE sunt oameni care lucrează în cantora respectivă, ap’ îți vine să zici că mare proști mai sunteți.
Sunt oameni care nicioadată nu au interacționat cu brandul tău sau niciodată nu vor interacționa cu brandul tău, dar omul vrea o momeală, o prosteală. Și tu care generezi astfel de concursuri, o dai din start în bară: pornind de la idea falsă ca like-urile generează vânzări. Poate ele și generează numai nu la noi și evident că nu în toate cazurile. Oamenii care se ocupă de promo văd doar acest colac de sălavare, cel mai des.
Dar cel mai des cu acest colac de sălavare se și îneacă.
A venit un dalbafut de nu știu unde și le-a zis oamenilor de pe aceste țări că concursurile sunt salvarea. Iar oamenii de pe aceste plaiuri, cred în breduri, like-uri și alte prostii.
În țările normale, Facebook-ul ajută să crească vânzările, el nu este de bază, – dar la noi el este văzut ca bază, asta e salvarea. Dacă altceva nu știm a face, hai și-om face concursuri pe Facebook. 🙂
La noi nu poate fi ca bază, pentru că la noi sunt doar un tip de oameni, de regulă: nu contează ce fel de momeală e în concursul respectiv, dă să dau cu like-ul. Fie ce-o fi.
Sunt oameni care și-au făcut din asta o profesie, toată ziua like-uiesc și share-uiesc. Nu contează că azi mănâncă cârnat de la Rogob, iar mâine de la Nivalli. It’s free! Se merge pe automat, nu se merge pe conștientizare.
Un like de pe Facebook, trebuie să îl urmărești, să vezi dacă el s-a convertit în cumpărătură FIZICĂ, dacă banii au ajuns în raportul X sau Z de la sfârșitul zilei. La noi mai că nimeni nu îl urmărește. Și acei mari corifei, care se dau atotștiutori în SMM-uri sau alte chestii, nu îl duc mai departe.
În SUA, orice click e urmărit prin codul de bare al cartelei de discount, prin numărul cardului bancar, etc.
Pentru că acolo un click pe Facebook e o investiție, care trebuie recuperată printro cumpărătura fizică.
La noi e doar chestie funny. Că dă bine la imagine sau brand, cred ei.
Eu nu partcip în concursuri de pe Facebook. Sau dacă și am participat (1 sau de 2 ori) am pus like conștient la brandul respectiv, că mie îmi place, ca susțin etc. Eu am organizat multe loterii/concursuri fizice la viața mea. Și cred în loteriile fizice (adică pot să cuantific rezultatul investiilor). Nu sunt norocos în chestii de astea, dar am câștigat vreo 3 luni în urmă, o masă de călcat. Am cumpărat careva praf de spălat de la METRO. 🙂
Mai bine să ai 100 de abonați organic, decât 154280 înfloriți din pod.
Mi-e silă de like and share pentru umbrele, flashti, vopsele de garduri, mătrăsuri, plăpume, seturi de colțuni, lenjerie intimă, o săptămână la fitness, un set de becuri, skrepshi, mouse-uri, căni, abțibilduri, rame foto, zamerzaika în bidon de 5 litri, cârnături, zefiruri la kilogram, braduri, ghirleande, sacoșe, papuci răzmerul 42, pixuri, carnete, bilete de teatru, termosuri, etc.
M-am săturat. 🙂
