despre bloggerul ”Ciorici”
Vorbeam mai deunezi cu cineva despre o întâlnire cu câțiva bloggeri. Interlocutorul îmi spunea că îi era interesant ce va face acolo Ana Ciorici. Nu înțelegeam de ce crede că Ana tre să fie prezentă acolo. Am înțeles apoi. I s-a spus că va fi și Ciorici. Mă gândeam mai demult să scriu despre Cioricii din blogosferă, tot nu ajungeau degetele la claviatură.

Fotografie din luna de miere a soților Ana și Pavel Ciorici (furată cu nerușinare de pe fluxul de fotografii Flickr a lui Pașa)
*
în deschiderea sezonului la #plajabloggerilor
Vitalie azi încearcă să deschidă ochii bloggerilor. Nu cred că îi va reuși, unul dintre motive îl puteți depista chiar în ceea ce a scris.
În ultima zi Eugen Tomac ne-a povestit despre seminarele care se petreceau până acum. Doar că cei prezenți nu l-au ascultat. El se referea și la ei.
Au fost multe laude, doar că nu a fost un răspuns clar la întrebarea: ”Ce am făcut eu la #poianabloggerilor?”.
Ar fi mult prea frumos să sper că o parte din cei ce au fost în Poiana Brașov se vor autoexclude din cadrul proiectului #plajabloggerilor.
*
Ce să scrii pe blog pentru a fi citit #md
Una din regulile bloggingului spune că tre să scrii intrigant pe blog. Să pornești discuții. O serie din cei ce scriu pe bloguri în .md asta și fac. Astfel, pentru a avea cititori și like-uri tre să scrii despre:
1. Politică. Scrii că Filat e ”kaziol”, Ghimpu o ”zakalebit”, Lupu îl ascultă pe Plahotniuc, Alianța e de-a oAia.... etc.
2. Mafie. Aici totul se rezumă la Plahotniuc... nici măcar nu se gândesc de unde are Mocanu așa automobil simpatic și din ce bani Țopa finanțează JurnalTV.
3. Comunism. Asta e aparte de politică. La noi comunism înseamnă Voronin, toată familia... Tkaciuk, Dodon... etc.
4. Religie, scrie că e rea. Că e de-a oaia în biserici, că preoții au ”afighit” etc... Nu tre să scrii de bine, că de altfel te citesc tot prietenii tăi, dogmatizați.
5. Săx. Pentru asta nu tre să vezi bloguri doar ci și rss-urile de la uni, publika, jurnal...
Da eu vreau să citesc un blog scris de un părinte. Foarte mulți bloggeri au copii. Copiii mici. Eu vreau să citesc un blog al părinților.
*
Se caută bloggeri care pot cânta

Ideea lui Marius Matache cu #acoustibloggers îmi place mult. Cele două concerte au demonstrat că blogosfera din .ro are talente. Eu cred că și în blogosfera din Moldova s-ar găsi câteva voci care pot cânta.
Vă rog mult să ajutați în găsirea talentelor vocale în blogosfera moldovenească. Vă mulțumesc.
*
exemplu demn de urmat în blogosfera .md #help
De ceva timp încerc să urmăresc evenimentele din blogosfera .ro. Să înțeleg cum e și de ce e așa cum e. Diversitatea și multitudinea de bloguri oferă soluții de socializare multiple. Una din acțiunile de durată a bloggerilor din .ro este strângerea de fonduri pentru Marian Teofan (#bebemarian pe Twitter) şi Selena Vlad (#helpselena pe Twitter).
Unul din bloggerii implicați în campanie e Mircea. Pe lângă faptul că a cântat la #acousticbloggers acum o oferă o sticlă de armagnac pe blogul său celui care va fi indica suma cea mai apropiată de rezultatul final al licitaţiei pentru tricoul lui Cristian Chivu.
Interesant, oare tricoul lui Suvorov (mie îmi pare că e cel mai bun acum din .md) s-ar vinde cu 1800 RON/7300 MDL (la această sumă va aunge prețul tricoului) la o licitație în .md?




