fbpx

Negru Împărat pune stăpânire peste Moldova!

Un an în urmă apărea prima creație altfel a lui Dan Prisăcaru, omul din spatele minis terrios, omul care ne-a ajutat să admirăm lucrurile aparent imposibile.

Ieri a fost prezentat lumii întregi ceea ce se vrea a fi „vărul lui Roșu Împărat”, un vin cu denumirea „Negru Împărat”. Un vin care păstrează din vărul său doar Cabernet Sauvignonului și, în locul soiurilor „autohtone” de Fetească Neagră și Rară Neagră, primește în sinea sa Merlot-ul!

Iată-l:

Noi ieri l-am degustat. Adică cum degustat, noi chiar l-am servit, pe final de seară, după toate vinurile care le are Dan în vânzare.

Nouă ne-a plăcut, a fost un final bun de seară dar … noi l-am decantat foarte puțin și pe loc de un decanter ne-a servit un pahar de la berea belgiană kwak.

„Negru Împărat” m-a făcut să ajung la concluzia că am ajuns la vârsta când vinul și consumul acestuia trebuie luat mai în serios. Zilele ăstea îmi cumpăr un decantor și facem degustarea vinului aparte de celelalte vinuri. Sper să reușesc s-o fac în Moldova, dacă nu, ar putea urma o continuare a acestei postări de pe malul Mării Baltice.

Pe post de concluzie:

Dan a demonstrat în toți acești ani că este posibil să produci vin bun în Moldova. În acești ultimi doi ani demonstrează că poate produce serii de vinuri bune care se vând ca pâinea caldă (sau chiar „ca pâinea aluatul căreia abia începe a crește” dacă să luăm vinul care-l vinde în procesul de maturare).

Dan a dat lumii deja doi împărați, unul mai bun ca altul și totodată fiecare cu regatul său.

Cred că e cazul ca în următorii ani Dan să se gândească și la regine. Eu la spumant mă refer. Voi ce spuneți?

Comentarii

comentarii



Nu uitați să urmăriți canalul blogului pe Telegram. Dacă vă e dor de imagini puteți da follow pe Instagram. Iar dacă încă nu ați dat like la pagina de facebook a blogului vă invit să o faceți și pe asta.


So, what do you think ?