fbpx

Masterclass JurnalTV – Cum din Canal TV să faci Canalizare!

Era anul 2009. Era o ședință de redacție a JurnalTV. Eu, drept reprezentant al jurnal.md, ascultam ce spune Val Butnaru. Exact apăruse informația despre conturile lui voronin junior. El a zis atunci o frază de genul ”ăsta este războiul lui Plahotniuc cu voronin noi în aceste războaie nu ne băgăm”. Eram tânăr și naiv. Abia prin 2012 am înțeles că fraza trebuia înțeleasă cam așa ”nouă pentru asta nu ne-au plătit așa că nu ne băgăm în borșul cela”.

Ultimul timp JurnalTV s-a transformat dintr-un canal TV într-o canalizare în care se epurează toate zdohniturile politice de genul balabolului, proca, platon, țopii …

Și asta nu a început acum, asta a început demult. În acel 2014 când au început protestele de la Consiliul Coordonator al Audiovizualului. Asta după ce JurnalTV nu achitase bani pentru retransmisiuni la provideri și ei spuneau că de fapt sunt urzelile lui Plahotniuc. Atunci apăruse neDA-ul care nu a permis ca în timpul protestelor să vorbească unioiniștii sau cei care au alte viziuni decât ei.

Pe urmă a fost toată campania în jurul vânzării televiziunii lui Filat și întâlnirile de prin Frankfurt.

Cu mult înainte de electorala 2016 JurnalTV s-a transformat în televiziunea de curte a țopilor.

Apoi a urmat istoria din 2017 cu închiderea televiziunii din cauza ”presiunilor lui Plahotniuc” dar de fapt era vorba de datoria lor către SkyTower.

Stabil, o dată pe lună, lui Val Butnaru i se năzare că cineva închide JurnalTV. Ultima dată asta a fost pe final de septembrie.

Plaha, conform lui, vrea să închidă JurnalTV.

1. Dacă Plaha ar vrea să închidă JurnalTV le-ar bloca demult conturile.
2. Pentru ce Plaha să-i închidă dacă ei scad pe zi ce trece și se țin doar, la moment, pe banii balabolului, or țopii s-au cam săturat să arunce bani în ei.
3. Așa Plaha mai face repatrierea banilor. Să nu credeți că familia lui Năstase primește salarii de 100 de euro doar la JurnalTV.
4. jurnal.md poate fi închis în fix 2 secunde. De ce? Pentru că site-ul e făcut de o companie apropiată PD-ului 🙂 Da, site-ul nu a fost schimbat de peste 8 ani!
5. Totuși e amuzant când vezi cum oameni serioși discută despre killeri pe care-i fac eroi.

P.S. Da ce mai face sagaidac?

Comentarii

comentarii



Nu uitați să urmăriți canalul blogului pe Telegram. Dacă vă e dor de imagini puteți da follow pe Instagram. Iar dacă încă nu ați dat like la pagina de facebook a blogului vă invit să o faceți și pe asta.


So, what do you think ?