fbpx

Ion Ungureanu: ”… cancerul meu poartă și mutra de avorton a lui Constantin Cheianu”

Ieri scriam pe facebook că exact un an în urmă publicam pe blog o scrisoare anonimă venită pe mail-ul redacțional din JurnalTV. Imediat după cineva foarte apropiat mi-a tranmis scanuri din nr. 13 al săptămânalului ”Literatura și Arta”, apărut la final de martie, cu o scrisoare a lui Ion Ungureanu către Andrei Strâmbeanu.

Comentariul meu, după citirea scrisorii și comentariul la aceasta a fost în limba rusă. Un cuvânt. Atât. Altfel nu pot comenta toată porcăriile făcute de cheianu și botnaru de dragul frankfurterilor.

Știți, cândva roșca, prin intermediul slugilor sale media, inclusiv steliana și vasile nastase, îl blama pe vieru. Țineți minte? Acum încercați să găsiți ceva despre Ion Ungureanu pe JurnalTV. Bine că la ziarul Jurnal de Chișinău este Irina Nechit care nu se supune cenzurii lui botnaru.

Vă las să citiți și singuri scisoarea și comentariul la ea.

=====

CĂTRE ANDREI STRÂMBEANU,

DIN SPITALUL MILITAR-BUCUREŞTI
OCTOMBRIE, 2016

Eu mă duc, Andrei, mă sting… Vorba unui dramaturg spaniol, tradus de Savin: Ăsta-i, sire, adevărul, cel mai trist şi adevărat. „Restul e tăcere”, din „Hamlet” cetire.

Nu dramatizez şi nu mă plâng ‒ am fost şi sunt înconjurat de cei mai buni doctori ai Neamului nostru de pe ambele maluri ale Prutului. Dar e ceva nefiresc în plecarea mea subită ‒ hodoronc-tronc! Pedepsit cu această boală nemiloasă, care, sunt sigur, nu e de la Dumnezeu. Nu mai vorbesc de coincidenţa hilară a atacurilor mârşave contra mea, ‒ de parcă toate s-au făcut la comanda unei forţe a Răului. Astfel, cancerul meu poartă şi mutra de avorton a lui Constantin Cheianu şi a altora. Ura lor a contribuit şi ea la această năpastă care s-a abătut asupra mea şi, crede-mă, pentru mine, absolut inexplicabilă.

Dar să-i lăsăm în plata Domnului.

Deşi încă n-am putut vorbi cu tine la telefon, contactez spiritual tot timpul cu tine. Am avut totdeauna ce vorbi, iar azi, concret, chiar despre viaţa cu un singur plămân. Drept că tu erai tânăr, iar puterile mele sunt pe sfârşite şi scad cu fiece clipă. Eu admit, e posibil ca să nu ne mai vedem niciodată în această viaţă ‒ starea mea e foarte gravă, Andrei, aşa că te îmbrăţişez şi, dacă o vrea Domnul, vom continua discuţiile noastre.

…În alt loc.

Adio, Andrei, băieţandrule!

Al tău Ion UNGUREANU

Scurt comentariu pe marginea scrisorii lui Ion Ungureanu

Puţinele pagini, cinci la număr, adresate de Ion Ungureanu subsemnatului de pe patul de suferinţă, scrise cu o mână tremurândă, cu o lună înainte de inevitabilul deces – suferea de cancer la plămâni – le voi păstra ca pe ceva sfânt. Eu am fost singur la părinţi, dar Dumnezeu mi-a trimis doi fraţi: pe Ion Ungureanu şi Nicolae Sulac. Acum, amândoi se află în lumea celor drepţi. Frăţia cu Ion a durat 63 de ani (1954 – 2017), cu Nicolae – 40 de ani (1963 – 2003). Ea s-a produs, ca în dragoste, de la prima vedere. Despre Nicolae Sulac am scris mult, pe când era în viaţă. Mai puţin, după decesul lui. Despre moartea lui Ion Ungureanu scriu pentru prima dată. Îmi vine greu să cred în evidenţe, când e vorba de două numecare, sper, nu vor fi uitate niciodată.

La praznicul lui Ungureanu de 40 de zile mi-au parvenit, în sfârşit, cele cinci pagini. Mi le-a înmânat doamna Victoria Fedorenco, colaboratoare a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, căreia Ungureanu i-a încredinţat arhiva personală. Dânsa a editat deja două volume din memoriile acestuia, pe când trăia. Acum urmează să apară al treilea volum. Mie, cu câteva zile înainte de moarte, telefonic, de la Bucureşti, el mi-a încredinţat programul funeraliilor. Ca un regizor ce era, mi-a expus programul întregii înmormântări: să fie nepolitizată, modestă, în satul de baştină, Opaci, să-l petreacă doar consătenii şi nimeni altcineva. Înmormântare ca cea a ex-preşedintelui francez Charles de Gaulle.

– Dar, vezi, Andrei, şi pentru modestie e nevoie de bani, iar eu nu-i am. De aceea, te rog, să le mulţumeşti, din partea mea, celor care mă vor ajuta. Ţie îţi mulţumesc anticipat, ca unui frate.

Îi îndeplinesc ultima dorinţă: mulţumesc dlor Pavel Filip, prim-ministrul Guvernului, şi lui Dorin Chirtoacă, primarul general al municipiului Chişinău, care l-au ajutat cu bani pentru tratament şi funeralii.

Ştiam că în spitalele din Chişinău, precum şi în cele din Bucureşti, precipitat, scria un jurnal. N-am îndrăznit să-l întreb ce scrie: nu-mi imaginam că ne va părăsi chiar atât de repede, deşi aflasem totul de la prietenul nostru comun, academicianul Gheorghe Ghidirim.

Jurnalul, deocamdată, nu mi-a fost arătat. Dânsul însă adesea îmi vorbea cât rău i-au produs şubredei lui sănătăţi atacurile banditeşti ale lui Constantin Cheianu şi Val Butnaru, de la Jurnal TV şi Jurnal de Chişinău: suportase, cu ani în urmă, câteva intervenţii chirurgicale pe cord, suferea de un sever diabet zaharat, care îi strica vederea (era aproape orb), nu-l ţineau picioarele, avea probleme cu prostata etc. Cheianu, de exemplu, public, îl desconsidera ca om de teatru, ca ministru al culturii, numindu-l şi unionist găunos.

– De ce această ură viscerală faţă de tine? îl întrebasem odată.

– Indivizii care au încercat să se atingă de creaţie, dar nu s-au realizat, se răzbună pe oamenii de talent, criticându-i. Devin specialişti în toate. Sfidând morala, epatând, speră să capete valoare. După ce amcitit ce scrie despre taică-său, cum că… atunci când se întorcea acasă beat, se pişa gospodăreşte pe gardul vecinului, n-am mai vrut să aud de „dramaturgul” Cheianu. Asta, dragă Andrei, e la mijloc.

Din cauza ranchiunei, Cheianu, dispunând de microfonul de la Jurnal TV, de paginile ziarului Jurnal de Chişinău, încearcă să şteargă sau măcar să minimalizeze realizările lui Ion Ungureanu. Pentru Cheianu, frizer al Orei de ras de la Jurnal TV, nu a însemnat nimic Teatrul Luceafărul, numit Biserică a Neamului de marele pictor Mihai Grecu; promovarea noii dramaturgii în R. Moldova, care a contribuit la trezirea conştiinţei şi demnităţii naţionale, fapt pentru care Ungureanu a fost demis din postul de regizor-şef şi a fost izgonit din R. Moldova. Mai mult, autorităţile din Chişinău au intervenit pe lângă Ministerul Culturii al URSS ca el să nu e angajat în niciun teatru sovietic.

După un lung şi umilitor şomaj, marele nostru regizor, totuşi, a triumfat cu spectacole de excepţie, la Malâi Teatr şi Teatr Sovetskoi Armii din Moscova. Celebrul om de teatru şi cinema Mihail Ulianov, în revista moscovită Teatr, îl numea printre cei mai mari cinci regizori ai timpului: Liubimov, Tovstonogov, Ungureanu, Efremov şi Efros. Genialul Arkadie Raikin, la premiera Sfintei Sfintelor (text de Ion Druţă,redactat la sânge de Ion Ungureanu), a îngenuncheat pe scenă în faţa lui Ungureanu, spunându-i: Dumneata ai realizat ceea ce eu am visat toată viaţa, dar n-am reuşit să fac. Voiam ca măcar o dată să plângă toată sala la un spectacol de al meu, cum plânge azi la al dumitale. Fratele meu, dumneata eşti nu numai înalt, eşti un mare, mare artist! Dă-mi voie să-ţi sărut mâna!

Am fost prezent la acest eveniment teatral, care a zguduit Moscova, împreună cu un grup de actori de la teatrul din Bălţi, aduşi de neobositul Gheorghe Cincilei. Am plâns şi noi ca Raikin. Spectatorii aplaudau de le sărea ceasul de pe mână.

Cheianu se face a nu şti că Ion Ungureanu a pregătit trupa de actori cu care, ulterior, deja pe când devenise ministru al Culturii, a fondat Teatrul „Eugene Ionesco”. Tot el a fondat Teatrul „Alexei Mateevici”; lui îi aparţine ideea şi realizarea părţii a doua a Aleii Clasicilor, începută de alt ministru de excepţie, Artiom Lazarev, în colaborare cu poetul Andrei Lupan (ambii oameni sovietici, dar cu simţire românească); deschiderii Liceului-Internat Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu”; redeschiderii Teatrului Naţional Mihai Eminescu (închis, ca un teatru falimentar, de fostul ministru al culturii Eugen Sobor, în 1989); instalării Lupoaicei Capitoline în faţa Muzeului de Istorie; readucerii pe locul iniţial a monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt; instalării bustului lui Nicolae Iorga pe str. Nicolae Iorga; Podului de Flori (împreună cu Victor Crăciun – denumirea podului aparţine ardeleanului Dumitru Copilu); închiderii muzeelor sovietice Iskra, Kotovski şi Muzeului Gloriei; că el, Ion Ungureanu, a fost cel care a dat citire istoricei Declaraţii a Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989, pe timpul lui a fost adus pentru prima dată de la Paris (de către minunatul vice ministru al Culturii Mihail Murzac) regele naiului, Gheorghe Zamfir, etc., etc.

Un alt denigrator, mărunt, dar foarte veninos, cine credeţi că este? Chiar omul pe care Ion Ungureanu l-a numit director la Teatrul „Eugene Ionesco”, Val Butnaru. Acesta, în cadrul emisiunii Cabinetul din umbră, unde apare cu mânecile suflecate, ca să pară că are braţe lungi, îl blamează pe binefăcătorul lui pentru lipsă de patriotism, fiindcă era căsătorit… cu o rusoaică.

Apropo, această femeie, pe lângă faptul că e rusoaică, mai are şi un alt mare „minus”, cunoscut perfect de necreştinul Val Butnaru. În urma unui atac vascular la creier, de 13 ani stă la pat, paralizată, semiconştientă, aici, la Chişinău. Ungureanu o îngrijea ca pe un copil. „Gde mamocika?” întreabă dânsa acum. Aşa îl numeşte rusoaica pe răposatul ei soţ.

Să loveşti într-o familie, unde soţul moare de cancer, lăsându-şi soţia pe laiţă, nici vie, nici moartă, trebuie să te cheme numai Constantin Cheianu şi Val Butnaru. La una din mârlăneştile lor emisiuni de la Jurnal TV, l-am văzut pe Cheianu, la un miting, stând alături de patriotul Andrei Năstase şi dodoniştii care au rupt harta României Mari în Parlament. Îmi închipui ce fericire pentru Cheianu şi Butnaru ştirea că, în pofida hotărârii Guvernului Filip, Dodon a refuzat să declare zi de doliu naţional ziua înmormântării unui om cu literă mare, cum l-a numit pe Ion Ungureanu Preafericitul Daniel, Patriarh al României.

Repet, nu ştiu ce conţine jurnalul nefericitului meu frate. Ştiu însă că n-a mai putut trece peste rănile provocate de cei doi ciomăgari. În repetate rânduri mi s-a plâns că ei îi grăbesc moartea. În ultima epistolă, adresată subsemnatului, se confirmă acest lucru.

Andrei STRÂMBEANU

Comentarii

comentarii



Nu uitați să urmăriți canalul blogului pe Telegram. Dacă vă e dor de imagini puteți da follow pe Instagram. Iar dacă încă nu ați dat like la pagina de facebook a blogului vă invit să o faceți și pe asta.


So, what do you think ?