fbpx

Fly One nu va mai zbura spre Londra (și un pic despre deservire)

Zilele trecute am primit un mesaj pe facebook cum că cineva a aflat de pe net despre anularea cursei spre Chișinău, operată de Fly One. Omul avea bilete cumpărate din timp iar atunci când a dat să-i cumpere bilet prietenului a aflat că cursa este anulată.

A sunat la Fly One ca să clarifice situația și cei de acolo i-au zis că e anulată și că trebuie să transmită copia buletinului pentru a-și recupera banii. Asta deși achitase cu cardul și trebuie, conform standardelor normalului, să facă ramburs pe card.

După asta cei de la Fly One nu au mai răspuns la apeluri telefonice și nici la majoritatea mesajelor pe mail. Normal că omul nu le-a transmis copia buletinului pentru că nu a fost informat corespunzător și nu-i corect așa.

Între timp cei de la Fly One, după insistențe multiple, i-au propus să zboare în iulie, cu ultima cursă operată de ei, ceea ce nu convine pasagerului.

L-am contactat pe Nicu Berla, director Fly One. Iată comentariul acestuia: ”Datorita condițiilor foarte neprielnice (garanții în bani solicitate în avans, garanții suplimentare solicitate de companii de handling, introducerea unor frecvențe suplimentare de catre Air Moldova si Wizz Air după aflarea despre intenția de operare a rutei de catre Fly One etc) am analizat și considerat oportun să ne asumam riscul și să anulăm această rută cu condiția clarificării situației pasagerilor care au procurat bilete.

90 % dintre pasageri au fost anunțați și s-a convenit cu fiecare în parte sau returnarea banilor sau despăgubirea biletelor achiziționate de ei la alte companii sau rerutare. Așa cum era de așteptat, o parte dintre ei nu au putut fi contactați din diferite motive independente de voința noastră. Cu siguranță înțelegeți că ne interesează foarte mult să clarificăm această problemă și că fiecare pasager este foarte important pentru existența noastră.

Da eu v-am spus să fiți mai prudenți.

Sursă imagine: runway08.eu

Later add: Pasagerul a zis că a scris la mai mulți oameni din media dar nu i-a răspuns nimeni la mesaj. Asta probabil pentru că toți au rămas încântați de cele 2 zile petrecute la Parma grație companiei Fly One.

Comentarii

comentarii



Nu uitați să urmăriți canalul blogului pe Telegram. Dacă vă e dor de imagini puteți da follow pe Instagram. Iar dacă încă nu ați dat like la pagina de facebook a blogului vă invit să o faceți și pe asta.


So, what do you think ?