Redescoperă Moldova

Redescoperă Moldova. Desfăşurător

Ziua 0.
În seara de 19 august vom duce toate cele 5 autoturisme (2 oferite de KIA Moldova şi 3 de Peugeot Moldova) în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Ziua 1.
Pe la 8.30 va avea loc o scurtă ceremonie de start al expediţiei. Conform datelor preliminare ne va petrece Prim-ministrul şi conducerea companiei „Moldcell”.
Pe parcursul zilei echipele vor avea obligaţia să treacă pe la Saharna şi Ţâpova în afară de locaţiile pe care le vor găsi singuri. Seara la 20.00 trebuie să ajungă în tabăra „Dumbrava” care se află la câţiva kilometri depărtare de Soroca.

Ziua 2.
Ne pornim dimineaţa şi vizităm Soroca. Cetatea e un check-in obligatoriu la fel ca şi complexl natural Rudi-Arioneşti. Zona de Nord-Est urmează a fi văzută în această zi. Fiecare echipă poate merge la Ţaul sau… de ce nu în altă parte.
Pe la 20.30 trebuie să ajungă toţi la pichetul de grăniceri de la Naslavcea. Acolo, pe malul Nistrului vom înnopta în sacii de dormit oferiţi de Departamentul Instituţii Penitenciare a Ministerului Justiţiei.

Ziua 3.
În această zi trebuie să ajungem la Pădurea Domnească. Să vedem şi zimbrii. Pe parcurs avem două obiecte care trebuie vizitate – grota din Duruitoarea Veche şi Suta de Movile. Va fi o zi grea, sunt multe lucruri care merită vizitate. Mai ales că pe la 19.30 trebuie să ajungem cu toţii la Pădurea Domnească. Să vedem zimbrii la lumina zilei.

Ziua 4.
Pornim spre Ungheni. Probabil majoritatea echipelor vor face un mic cerc prin zona de centru. Punctul obligatoriu de vizitat (îl vizităm colectiv) – Podul lui Eiffel 🙂 În acea noapte dormim la buneii lui Radu Chivriga 🙂

Ziua 5.
Va trebui să ajungem pe la 19.00 la Lăpuşna. Vom trece pe la Condriţa şi Căpriana (puncte obligatorii de vizitat). Dormim într-o tabără de copii care aparţine Ministerului Justiţiei.

Ziua 6.
Trecem neapărat pe la Hânceşti şi vizităm palatul lui Manuc-Bei şi pe la Giurgiuleşti. Dormim pe malul laculi Beleu, în Văleni. Trebuie să ajungem neapărat pe la 20.30 acolo, deşi simt că evhipele vor ajunge mai devreme. Lacul merită vizitat şi are trasee turistice.

Ziua 7.
În această zi trebuie să ajungem la Orheiul Vechi pe la 16.00. Între timp e imperativ să ajungem pe la biserica veche din Căuşeni. Dormim în saci la Valeriu în grădină 🙂

Ziua 8.
Pe la masă ajungem la Chişinău. În Piaţă acolo unde se va sărbători din plin.

Cam atât. Sperăm să fie interesant şi vouă şi nouă.

Redescoperă Moldova este organizat sub patronajul Prim-ministrului Vlad Filat. Partener general al expediţiei – Moldcell. Parteneri: KIA Moldova, Peugeot Moldova şi Victoria Asigurări.

Comentarii

comentarii

One Comment

  1. vomă, greaţă, reclamă, ruble, harbuz murat, ok.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*