Sezonul doi al aruncatului cu ouă. Episodul #comunicat_de_la_PSD

Comunicat de presă

Declaraţia PSD din Moldova în legătură cu incidentul, care a avut loc în timpul conferinţei de presă a d-lui Igor Dodon la oficiul PSRM

În timpul conferinţei de presă a d-lui Igor Dodon, petrecută la oficiul PSRM, liderul organizaţiei de tineret al PSD din Moldova, Ghenadie Talmaci, a intenţionat să facă o declaraţie referitor la acţiunile d-lui Dodon şi a încercat să distibuie foi volante participanţilor la conferinţa de presă. Pentru acest fapt el a fost agresat de către reprezentanţii PSRM şi scos din sală, aplicînd faţă de el forţa fizică şi reţinîndu-l neligitim în oficiul partidului.

Numai sosirea poliţiştilor şi implicarea lor nemijlocită, au permis încetarea acestor acţiuni nelegitime.

PSD din Moldova este indignată de comportamentul grosolan şi obraznic al reprezentanţilor partidului lui Igor Dodon şi cere nemijlocit de la liderul PSRM lămuriri şi scuze pentru acţiunile subalternilor săi.

În timpul cel mai apropiat PSD din Moldova va organiza o conferinţă de presă în legătură cu incidentul care a avut loc.

Centrul de presă PSD

––––––––––

Pentru a înțelege despre ce e vorba vă propun să vizionați episodul Dodon.



Nu uitați să urmăriți canalul blogului pe Telegram. Dacă vă e dor de imagini puteți da follow pe Instagram. Iar dacă încă nu ați dat like la pagina de facebook a blogului vă invit să o faceți și pe asta.


So, what do you think ?